Baletul lui Edouard Herriot

Cu greu poate fi găsit un caz de negare a foametei din U.R.S.S. de la începutul anilor 30 mai relevant decât cel al omului politic francez Edouard Herriot, unul din personajele centrale ale vieţii politice franceze din perioada interbelică. Herriot a ocupat de trei ori poziţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri a celei de a III-a Republici ( 14 iunie 1924- 10 aprilie 1925, 19 iulie-21 iulie 1926 şi 3 iunie-14 decembrie 1932) primar al Lyon-ului, cel de al doilea oraş ca mărime din Franţa, între 1905-1940 şi 1945-57 (!!), preşedinte al Camerei Deputaţilor (1936-1940 şi 1947-54), preşedinte al Partidului Radical, un rezumat al unui CV politic care demonstrează că nu avem de-a face cu un simplu şi necunoscut om politic francez. Dimpotrivă. Herriot mai călătorise în Rusia Sovietică în anul 1921 pentru a se edifica asupra comunismului. Impresiile sale de călătorie au apărut sub forma unui volum tipărit în anul 1922, intitulat, promiţător La Russie Nouvelle şi care prezintă mai degrabă o imagine favorabilă noului regim comunist. Herriot, chiar în preambul susţine că a putut să observe liber, în calm, redactându-şi impresiile fără să-i pese dacă ele vor plăcea sau nu, cuvinte a justifica părerile autorului şi a le oferi un grad sporit de autenticitate, obiectivitate şi relevanţă.

În vara anului 1933 Herriot a decis să întrepindă un turneu politic în Orient, poate pentru a sonda soliditatea şi posibilele alianţe pe care Franţa s-ar fi putut baza, având în vedere ascensiunea lui Hitler în Germania (30 ianuarie 1933). Herriot debarcă în Turcia kemalistă pentru o vizită ghidată care îi va oferi o imagine frumoasă a noii Republici Turce pe care o consideră, nici mai mult, nici mai puţin decât „sora mai mică a Republicii franceze, kemalistă, laică, anticlericală”. Îl întâlneşte chiar pe Mustafa Kemal. Din Turcia, omul politic francez s-a îndreptat către URSS. A debarcat la Odessa pentru a ajunge la Moscova iar la sfârşitul lui august 1933 îl regăsim în Ucraina devastată de foamete unde a petrecut cinci zile. Însă, în mod evident, Herriot nu descoperă nici o urmă a dramaticelor evenimente cu aveau loc atunci în zonă. Probabil că nici nu dorea să le descopere, dar aceasta-i o altă poveste. Din cele cinci zile, jumătate din timp a fost alocat banchetelor şi dineurilor oficiale iar restul timpului unui turneu aranjat. Un vizitator străin a surprins pregatirilele facute de autorităţile sovietice în ajunul sosirii lui Herriot la Kiev. Cu o zi înaintea măreţului eveniment, populaţia întregului oraş a fost obligată să muncească de la 2 dimineaţa la curăţatul străzilor şi la decorarea caselor. Centrele de distribuire a alimentelor au fost închise. Cozile au fost interzise. Copiii vagabozni, cerşetorii şi oamenii murind de foame au fost făcuţi să dispară. Vitrinele magazinelor au fost umplute cu mâncare dar poliţia îi alunga sau aresta pe cei care se apropiau prea mult de ele (şi oricum vânzarea alimentelor era interzisă). Străzile au fost spălate, hotelul unde urma să stea a primit covoare şi mobile noi iar personalul a fost îmbrăcat în haine noi.” La fel s-a întâmplat şi la Harakov, oraş aflat într-o regiune lovită crunt de foamete şi care, în plus, mai era şi capitala R.S.S. Ucrainiană (abia după 1934 capitala a fost transferată la Kiev, capitala istorică a Ucrainei). Aici, Herriot a fost dus să viziteze Muzeul Şevcenko, fabrica de tractoare, o creşă model. În plus, a luat parte la mai multe dineuri oficiale organizate în cinstea lui de către Partidul Comunist local. Lângă cele două mari oraşe ucraineine se aflau cooprative model unde erau duşi vizitatorii străini oficiali, lângă Harakov cooperativa Steaua roşie iar lângă Kiev, cooperativa Revoluţia din Octombrie, ambele unităţi model, în care lucrau doar membri de partid sau komsomolişti devotaţi şi mai bine hrăniţi. Un martor descria fidel pregătirile ce au avut loc în ajunul sosirii lui Herriot „Un comunist mai bătrân, inspector în cadrul Comisariatului pentru Agricultură, a fost numit temporar şef iar agronomi experimentaţi au fost detaşaţi la brigada fermei. Totul a fost curăţat şi frecat. Mobila teatrului regional a fost adusă în sălile clubului cooperativei. Draperii, cuverturi şi feţe de masă au fost aduse de la Kiev. O aripă a clădirii a fost tranformată în sală de mese, mesele fiind acoperite cu feţe de masă noi, decorate cu flori. Câţiva juncani şi porci au fost sacrificaţi pentru a avea suficientă carne. A fost adusă şi o cantitate bună de bere. Toate cadavrele şi toţi ţăranii muribunzi au fost înlăturaţi de lângă şosea şi obligaţi să se ducă în interiorul ţinutului iar ţăranilor le-a fost interzis să iasă din case. A fost organizată o adunare generală cu colectivul fermei, comunicându-se că urmează a se realiza un film despre viaţa la ferma colectivă iar pentru aceasta a venit o echipă de la un studio cinematografic de la Odessa. Doar cei care vor fi aleşi să joace în film vor veni la muncă a doua zi, iar ceilalţi trebuie să stea acasă şi să nu se amestece. Cei aleşi au primit îmbrăcaminte şi încălţăminte adusă tocmai de la Kiev: pantofi, ciorapi, costume, pălării, batiste. Femeile au primit rochii noi. Întreaga mascaradă era supervizată de un delegat al partidului comunist din Kiev. (…) Organizatorii au decis că cel mai bine ar fi ca Herriot să-i întâlnească pe muncitorii fermei cooperatiste în timp ce ei stăteau la masă, savurându-şi copioasa masă. A doua zi, atunci când Herriot ar fi trebuit să sosească, muncitori bine îmbrăcaţi stăteau în sala de mese, mâncând o masă sănătoasă, bucaţi mari de carne alunecând jos pe gât, însoţite de bere şi limonadă. Directorul, nervos, a ţipat la oameni să mănânce mai încet pentru ca distinsul lor oaspete, d-l Herriot, să-i vadă la masă. Tocmai atunci telefonul a sunat iar cineva de la Kiev a anunţat -vizita s-a anulat, închideţi totul!- Direcţiune a adunat muncitorii, le-a mulţumit pentru efort şi le-a cerut să înapoieze hainele şi încălţările date cu excepţia ciorapilor şi batistelor. Oamenii au implorat să le fie lăsate hainele şi pantofii, promiţând că vor munci pentru ele dar fără succes. Totul trebuie returnat la Kiev magazinelor de unde bunurile fuseseră împrumutate.” De altfel tot la vizita aranjată cinematografic face referire şi cunoscutul scriitor Vasili Grossman când se referă la un faimos ministru francez care a vizitat gradiniţa unui kolhoz. Întrebându-i pe copii ce au mâncat la prânz aceştia au răspuns în cor „supă de pui cu piroşki şi cotlete cu orez.”Comentariul lui Grossman este elocvent pentru mistificarea de proporţii „Supă de pui! Cotlete! La ferma noastră se mâncaseră până şi râmele!”

Vizitând o cantină model a unui kolhoz, are proasta inspiraţie şi entuziasmul de a scrie „Pot confirma că supa este excelentă. La fel este şi restul mâncării, demnă de un oraş precum Lyon, cel mai gurmand oraş din Franţa.” La finalul vizitei în Ucraina, Herriot declara infailibil că nu a observat nici urmă de foamete în regiune, aceasta fiind rodul unui zvon lansat de elemente care urmăresc o politică antisovietică. Pravda scria la 13 septembrie 1933 că Herriot denunţă în mod categoric minciunile presei burgheze despre o foamete în Uniunea Sovietică. Însă Herriot nu se lasă şi nu se rezumă doar la articole şi declaraţii în presa sovietică şi franceză, căci întorcându-se în Franţa trebuie neapărat, asemeni oricărui călător înregimentat şi tovarăşilor de drum, să publice (nici măcar un rezumat, având în vedere proporţiile, peste 400 de pagini) o carte de călătorie, intitulată sec, Orient despre amblele etape ale călătorie sale din Est (150 pagini despre Turcia kemalista şi 250 despre Rusia stalinistă!) în care face elogiul ambelor.

Rămane impresionantă volte-face-ul lui Edouart Herriot, de la condamnarea regimului sovietic în elementele sale esenţiale de început dar care vor defini întreaga existenţă istorică a URSS („Nici o ţară nu este mare, nici un regim nu este puternic fără libertatatea de gândire” sau „încercat în ţara noastră, acest regim ar anula mai multe secole de construcţie politică şi ar distruge cadrul necesar pentru progresul nostru” sau „idealul unui asemenea regim este să suprime toate partidele în afara partidului aflat la putere, să fondeze viaţa publică pe o dogmă, să răpească politicii orice caracter raţional, să ucidă spiritul critic, singurul element activ al progresului umanităţii.” ) la cauţionarea şi, mai mult, negarea unor atrocitaţi întâmplate la scara industrială! Ceea ce este simpatic, ne întrebăm dacă Herriot a aflat vreodată, interpretul lui din Ucraina, profesorul Seeberg, angajatul Colegiului Educaţiei Lingvistice din Kiev, a fost arestat în timpul Marii Terori sovietice, condamnat la cinci ani de recluziune într-un lagar din Karelia tocmai pentru strânsele legături cu politicianul imperialist!