Atracţia utopică

Paralela între regimul utopic imaginat de către Thomas More în celebra sa carte, cu un titlu astronomic şi ceea ce lasă să se întrevadă marea majoritatea a relatărilor călătorilor înregimentaţi, este un exerciţiu instructiv, căci permite dezvoltarea unui registru de asemănări între diverse reprezentări mentale idealizate. Cetăţenii sovietici cunoşteau realităţile regimului indiferent de ce parte a baricadei se aflau (cei care beneficiau sau cei exploataţi şi/sau ucişi) însă calatorului vestic i se ofera un alt tablou care semana izbitor cu cele scrise de More cu patru secole inainte, aparent, o simpla opera literara dar cu mult mai mult decat atat caci More construieste o aparenta societate perfecta. De altfel More nu se identifica neapart cu ea deopotriva ce o numeste în mod ironic utopia, termen care deriva de la cuvintele grecesti ou topos, loc care nu există. Thomas More descrie un regim absolutist/totalitar in care cetateanul este obligat sa fie virtuos, modest, perfect incadrabil intr-un tipar imposibil de impus unui popor.

Utopia este o insulă în forma unui corn. „Pe insula Utopia se afla cincizeci şi patru de oraşe spaţioase şi magnifice. Cele cincizeci şi patru de oraşe sunt construite după acelaşi plan, au aceleaşi clădiri, aceleaşi edificii publice modificate în funcţie de condiţiile locale” „Cetăţenii Utopiei aplică principiul posesiunii colective. Pentru a distruge până şi ideea de proprietate individuală şi absoluta, ei îşi schimbă între ei casele la fiecare zece ani şi pentru a şti care le revin, trag la sorţi.”(…)„Atunci când o familie se înmulţeste prea mult, excedentul este dat altei familii care are mai puţini copii” „O altă cauză a avariţiei omului este orgoliul care-l face să dorească să-şi depăşească semenul în bogăţie şi să epateze prin etalarea unei bogăţii inutile. Dar instituţiile utopiene fac acest viciu imposibil” dar şi „caracterizat printr-un dirijism strict, utopia multiplică regulile, legifereaza toate aspectele vieţii cotidiene, într-un permanent balet menit a reglementa şi uniformiza care anihilează orice iniţiativă personală” Care nu ar face altceva decât să-i diferenţieze pe oamenii ceea ce de altfel se si intampla in societatile imperfecte dar libere si liberale din lumea capitalista (pentru a folosi dihotomia leninista). În această accepţie, exista două tipuri de societăţi : cele perfecte (cele comuniste, pline de virtute, de idealuri altruiste şi nobile) şi cele imperfecte (cele occidentale, liberale, egoiste, corupte etc.)

Absurdul imaginat de More continuă „Fiecare cap de familie merge şi face piaţa luând cele necesare pentru el şi ai lui. Ia ceea ce cere, fără să i se ceară bani şi nimic altceva în schimb. Capului familiei nu i se refuză niciodată nimic. Abundenţa este atât de mare încât nimeni nu se teme că ar putea fi cerute mai multe decât e nevoie.” Mesele încep cu „lectura unei cărţi de morală; această lectură este scurtă căci nu se doreşte a plictisi.”„În Utopia lenea este imposibilă. Nu există nici taverne, nici locuri unde poţi găsi prostituate, nici unghere ascunse. Fiecare este expus fără încetare privirii celorlalţi, fiind fericit când poate munci şi odihni, urmând legile şi obiceiurile ţării.(…) astfel republica utopică este asemănătoare unei singure mari familii” Societatea perfectă nu poate fi locuită decât de omul perfect atât de apropiat în concepţie de omul nou comunist. Omului perfect nu are cum să-i placă vânătoarea ( chiar dacă liderii oamenilor perfecţi o adorau) sau jocurile de noroc, jocuri a căror nebunie nu o cunosc decât din legende căci nu le-au practicat niciodată „Niciunde altundeva viaţa omului nu este mai lungă iar boliile mai puţin numeroase (…) Poporul utopian este spiritual, amabil, întreprinzător, iubind să se distreze dar în acelaşi timp răbdător când munceşte, când munca este necesară; pasiunea sa favorită este exerciţiul şi dezvoltarea spirituală”

Călătorii intelectuali din Occident, companioni căii luminoase, se aflau, dintr-o altă perspectivă, în căutarea unui vechi mit al umanităţii (mai ales a celei occidentale): căutarea Paradisului pe Pământ. „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre Răsărit şi a pus acolo pe omul pe care îl întocmise.” Însă acest paradis nu mai era creaţia lui Dumnezeu ci a omului, suprema ambiţie. Raţiunea a luat locul credinţei dar aceasta, după cum se ştie bine, nu a adus fericirea general aşteptată, dimpotrivă. Jean Delumeau întreprinde un minunat excurs în istoria ideii de paradis terestru, de la cele mai vechi reprezentări până în momentul destrămării acestui mit prin succesivele descoperiri georgrafiec care nu au mai lăsat loc interpretarilor, dar nu face nici o referire la persistenţa acestui ideal în mentalul umanităţii care a luat o altă formă. Dintr-un anumit unghi, călătorii în URSS se aseamănă cu legiunile de căutători medievali ai Paradisului (călugări, navigatori, militari, comercianţi, termenul generic fiind cel de conquistadori etc.) De altfel, dezamăgirea întoarcerii în lumea descompusă a capitalismului putred este în strânsă legătură cu dezamagirea faţă de parasirea Paradisului terestru al oamenilor muncii (strict supravegheaţi de GPU sau NKVD), un paradis pentru călătorul căruia autorităţile sovietice în mod evident îi asigurau, din toate punctele de vedere (atat material cât şi mental- vezi metodele de gâdilare a orgoliului) un sejur foarte plăcut. Unul de vedetă, şi, ştim bine, cui nu i-ar plăcea să experimenteze această minunată postură? O altă asemănare între regimul paradisului medieval şi cel revoluţionar constă în tendinţa migratorie a celor două. Jean Delumeau descrie cu minuţiozitate bezmeticiele reprezentări geografice ale paradisului din Evul Mediu târziu, din Abisinia (regatul preotului Ioan) până în America (Dacă există un paradis pe pământ, aş spune că el se află acum în Brazilia (…) cine vrea să trăiască în paradisul terestru, trebuie să vină în Brazilia scria pe la 1560 călugărul portughez Rui Pereira) şi Indii. Odată ce un astfel de punct geografic este descoperit, existenţa paradisului este transferată altundeva unde Creştinătatea încă nu pusese piciorul pentru ce locurile explorate şi observate nu păraeau deloc a fi paradisiace ci doar terestre, cel mult exotice, diferite. În mod similar şi paradisul revoluţionar a migrat, luând intai forma geografică a URSS însă pe măsură ce acest mit se spulbera, devenind din ce în ce mai clar adevărata natură a regimului (invazia Cehosolovaiei din 1968 punând capăt iluziilor ) paradisul migra către orizonturi şi locaţii mult mai virgine din punct de vedere revoluţionar precum Cuba lui Castro şi Che Guevara sau China lui Mao şi a Revoluţiei culturale. Cruntă dezamăgire, să cauţi o viaţă întreagă un loc perfect şi să nu-l găseşti….