Despre VOKS

La scurt timp după victoria Revoluţiei din octombrie (stil vechi) - noiembrie 1917 (stil nou) şi după sfârşitul lungului război civil (1922) mirajul noii societăţi a început, încetul cu încetul să atragă iar autorităţile sovietice, viclene şi dându-şi seama de potenţialul de îmbunătăţire a unei imagini şifonate prin intermediul himerelor autoinduse a organizat în 1925 Societatea Panunionistă pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (VOKS) la care a fost asociată, începând cu anul 1929 Inturist. Precursoarea VOKS a fost Comitetul Executiv Central (TsIK) al Comisiei pentru Ajutorul din Străinătate, organism apărut pentru a coordona ajutorul alimentar oferit în principal de Statele Unite şi acceptat cu greu de Lenin unei Rusii înfometate, stoarse atât de participarea la Primul Război Mondial, războiul civil ce i-a urmat dar şi politicii agricole violente dusă de Lenin. Din 1918 până la sfârşitul anului 1922 foametea a afectat 30 de milioane de oameni, ucigând circa 5 milioane. VOKS a fost condusă încă de la înfiinţarea sa de către sora lui Trotky şi soţia lui Kamenev, Olga Kameneva (1883-1941) până în 1929 când a fost înlăturată în urma eliminării tuturor simpatizanţilor liderului exilat. Organizaţiile din străinătate înfiinţate de simpatizanţi, membri ai partidelor comuniste locale sau/şi agenţi ai serviciilor secrete sovietice se interconectau cu acestea pentru a obţine vitalul sprijin propagandistic în lupta pentru destabilizarea lumii capitaliste. La mijlocul anilor 20 prinicpala funcţie a VOKS era aceea de a-i însoţi pe străinii veniţi în U.R.S.S. astfel apărând Departamentul pentru Întâmpinarea Străinilor pentru care lucrau ghizi speciali, mai degrabă intelectuali neafiliaţi la PCUS, buni cunoscători ai limbilor străine (franceza, engleza, germana) într-o proporţie destul de mare, evrei. Cum numărul vizitatorilor occidentali a crescut constant de-a lungul anilor 1920 - 1930 şi numărul ghizilor specializaţi s-a mărit. În 1925 doar 483 de străini au fost însoţiţi în mod oficial dar această cifră avea să sară la 1200 anul urmator iar în 1929 şi 1930 s-a ajuns la aproximativ 1500 de oameni anual. În anii 1930 deja structura socială a ghizilor a început să se schimbe, punându-se acentul pe proletarizarea acestei profesii prea intelectuale. Ghizii aveau obligaţia ca la sfârşitul vizitei să întocmească o informare, cutumă ce avea să se împământenească ulterior în toate sistemele totalitare comuniste căci ghidul este şi un informator al organelor de securitate. Istoricul Michael David-Fox menţioneaza astfel de informări (karakteristika): “este simpatizant dar nu este bine orientat”. Despre un inginer american, un astfel de raport al ghidului VOKS relata “Sidney Farnham este un inginer american tipic. Stăpân desăvâşit al detaliilor tehnice pe care le presupune meseria sa, rarerori aduce în discuţie alte subiecte. De obicei este plin de energie, în ciuda celor 56 de ani, d-l Farnham consideră că prosperitatea este determinată de eficienţa personală şi de aceea productivitatea muncii individuale, după părerea sa, este strâns legată de stimularea competivităţii personale bazată pe capitalul privat - şi deloc pe principiile construcţiei socialiste, care i se par foarte slabe în a stimula productivitatea.” De multe ori ghizii îşi informau superiorii despre potenţialul ulterior de convertire al celui însoţit. Rapoartele ghizilor erau arhivate cu minuţiozitate şi mare grijă având în vedere bogăţia informativă. Exista un catalog alfabetic cu toţi străinii care vizitaseră URSS care ordona dosarele personale.

În mod firesc, cunoaşterea sistemului de funcţionare a URSS, a istoriei revoluţiei şi a principiilor vulgatei marxist-leniniste reprezentau condiţii sine-qua non al angajării în funcţia de ghid. Pentru a-şi însuşi dogma oficială, VOKS a organizat şi cursuri speciale prin care se încerca instruirea ghizilor în diverse aspecte ale societăţii sovietice (sistemul de Drept, sistemul economic, chestiunile naţioanle sau politica familială a regimului). Kameneva declara la inaugurarea lor că ghidul trebuie să înveţe să vorbească cu străinii fără superficialitate şi să cunoască cele mai mari slăbiciuni ale ţării nu pentru a evita să vorbească despre ele ci pentru a le face comprehensibile străinului. „Pe de altă parte, esenţial este să se ştie cum să se dea vina pe moştenirea ţaristă, pe războaie, pe exploatarea oribilă.”Timp de zece luni viitori ghizi trebuiau să îşi însuşească rapid foarte multe cunoştinţe ceea ce a dus la deprinderea superficială a limbilor străine. Deja în anii 1930 fiecare ghid trebuia să devină un ajutor, un asistent al străinilor pe lângă care erau delegaţi, pentru a-i face să vadă că URSS reprezenta singura lumină posibilă, singura salvare. În acelaşi timp, meseria de ghid era una foarte riscantă căci nu vorbim despre nevinovata accepţiune a termenului din lumea liberă ci din perioada de vârf a stalinismului nemilos şi imprevizibil. A fi ghidul unor intelectuali burghezi din Occident, complet nepregătiţi şi neştiutori în ceea ce se cuvenea a se aduce în discuţie şi ceea ce era tabu îţi putea oferi cu usurinţă un bilet (doar) dus pentru Gulag. Ghidul se putea contamina. Nu este de mirare că Marea Teroare a lovit din greu rândurile angajaţilor VOKS. Este unanim admis că diversele servicii secrete sovietice foloseau umbrela VOKS pentru a-şi trimite agenţii în strainatate, mai ales în Occident, pentru a lua legătura cu acea parte a inteligentsiei occidentale care simpatiza deschis sau putea fi atrasă către cauza sovietică. De multe ori, naivi, intelectualii occidentali habar nu aveau de adevarată calitate a oaspetelui sovietic care, în general, încerca să-l determine să viziteze, să vadă cu ochii lui, noua societate. În stilul binecunoscut al regimului comunist, instituţia a fost înlocuită în anul 1958 cu o alta, intitulată indigest, tipic pentru limbajul de lemn comunist, Uniunea Societăţilor Sovietice pentru Prietenie şi Relaţii Culturale (SSOD) care a funcţionat până la căderea regimului sovietic, în anul 1992 când a fost din nou reorganizată drept agenţie guvernamentală. Bogata arhivă a VOKS se află depozitată în Arhivele federale ale statului rus.

În anii de după marea victorie a Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, numărul societăţilor de prietenie coordonate într-un fel sau altul de VOKS a ajuns până la 50. Asociaţia Prietenilor Uniunii Sovietice (AUS) este doar una din oficinele pilotate cu multă graţie de catre VOKS si a cunoscut in Franta la inceputul anilor 1930 un mare succes care este demonstrat de exemplarele vandute din revista propagandistica editata de Asociatia „La Russie d’aujord’hui” care a tiparit 12.000 de exemplare in ianuarie 1933 ajungând la 60.000 la începutul lui 1935 iar la finalul anului la o jumătate de milion! Această evolutie denota de altfel şi creşterea constantă a simpatiilor pentru PCF in contextul petardelor propagandistice lansate de Trustul Munzenberg si exacerbarea pericolului nazist care ar fi fost contrabalansat doar de Stalin. Asociatia nu s-a limitat insa doar la publicarea acestei reviste ci a folosit întregul arsenal propagandistic, de la proiectii de filme, carti, brosuri, conferinte, mitinguri etc. Cel de al doilea actor al sistemului de primire in Uniunea Sovietica a fost Inturist care de altfel a supravietuit sub această denumire până la sfârşitul regimului sovietic – multi din parintii nostri au calatorit in URSS cu Inturist. În perioada interbelică Inturistul ii incadra pe calatorii straini fiind strans legat de succesivele organe represive (CEKA 1917-1922, GPU februarie- decembrie 1922, OGPU decembrie 1922- 19334, NKVD 1934-1946, MGB 1946-1953, KGB 1953-1991) stabilind itinerariul cat si calitatea serviciilor oferite de ghizi profesionisti (agenti sub acoperire). Pentru turistii straini de vaza Inturist oferea si altfel de servicii, de natura intim-sexuala. La aceasta situatie se referea de altfel si Andrei Makine in volumul „Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice”. Olia, fiica lui Ivan, deţinător al titlului de erou al URSS in urma participarii la Marele Razboi de Eliberare Nationala, poliglota, femeie frumoasa, isi serveste tara in cadrul Inturist fiind prostituata de lux la inceputul anilor `80. In ultimele doua perioade interbelice literatura de calatorie favorabila Uniunii Sovietice devine din ce in ce mai numeroasa, aceasta explozie mergand mana in mana cu propagarea miscarii antifasciste care a prostit incredibil de multa lume din intelectualitatea - chic din Occident. După victoria asupra Germaniei naziste, imaginea eroică şi idilică a URSS aproape că nu mai avea nevoie de eforturi propaganistice, puterea de atracţie a comunismului cunoscând apogeul, până la pronunţarea Raportului secret al lui Hrusciov, citit la 25 februarie 1956 în timpul celui de al XX-lea Congres al PCUS şi înăbuşirea revoluţiei din Ungaria.