Koestler a avut o viata lunga si plina de evenimente, prima ei parte, pana sa ajunga in Marea Britanie fiind una deosebit de aventuroase, viata pe care s-a si grabit s-o exploateze memorialistic in doua volume ample. In aceste memorii face ample referiri la implicarea sa in miscarea comunista, el fiind de altfel un apropiat al celebrului Willi Munzemberg, coordonatorul retelelor de influentare si subjugare pe care Stalin le dezvolta cu deosebit interes in Occident, retele menite a fezanda friptura inainte de a fi infulecata. Insa primele sale amintiri legate de miscarea comunista nu dateaza din anii 1930 ci inca din copilarie caci el, find nascut in anul 1905 la Budapesta intr-o familie de evrei intreprinzatori (tatal sau era om de afaceri) a asistat in 1919 la preluarea puterii de catre comunistii unguri condusi de Bella Hun dar si la inabusirea acesteia si ocuparea capitalei ungare de catre Armata Romana in augut 1919. In anul urmator familia lui Koestler s-a mutat definitiv la Viena unde Arthur a inceput in 1922 frecventarea Universitatii Politehnice pentru a deveni inginer. Din aceasta perioada dateaza implicarea in diverse cauze politice si sociale, fapt care i-a caracterizat intreaga viata. Initial s-a simtit atras de miscarea sionista, devenind membru al uneia din fratiile studentesti. In 1925 intr-un gest de revolta fata de sistem si-a ars foile matricole, renuntand sa absolve Univeristatea din Viena, despartindu-se in mod violent si de parinti pentru a pleca in Palestina. Unde a trait o alta exerienta dramatica pentru ca, neavand bani, mai mult a suferit de foame, traind din te miri ce mici slujbe temporare, dar si din banii trimis de familie. Abia in 1928 a reusit sa devina corespondentul in Palestina al grupului german de presa Ullstein-Verlag. In 1929 se saturase deja de Palestina si a reusit sa fie transferat la Paris. Treptat si-a castigat o reputatie de mare ziarist, la aceasta contribuind si calatoria sa la bordul dirijabilului Graf Zeppelin catre Polul Nord (paralela 82). Fiind singurul ziarist de la bord, relatarile sale au fost primite in epoca cu mare interes. Intr-una din biografiile dedicate lui Koestler, Michael Scammell afirma ca deciza de a adera la Partidul Comunist German a fost precedata de o apropiere treptata de ideologia comunista. La 31 decembrie 1931 a depus o cerere formala de inscriere. Aceasta decizie a fost influentata de un grup de prieteni din Berlin si de Eva Striker, o prietena din copilarie si, pentru scurt timp iubita a lui Arthur Koestler. Lectura clasicilor marxism-leninismului se pare ca i-a produs o excitatie semi-mistica, asemanatoarea cu ceea ce simtise pentru sionism. Situatia haotica din Germania l-ar fi pus in situatia de a alege intre o Germanie fascista sau una comunista. Pentru a-si intari credinta, Koestler s-a imbarcat intr-un lung periplu sovietic care a durat optsprezece luni, intre 1932 - 34 ajungand in Crimeea, Ucraina, Caucaz sau Turkmenistan. In anul 1934 i-a aparut volumul “Nopti albe, zile rosii” scris in limba germana, consecinta celor optsprezece luni petrecute in URSS. Planuit sa aiba editii in cinci limbi (germana, rusa, ucrainiana, georgiana si armeana) pana la urma cartea a cunoscut doar versiunea initiala, in limba germana, care a fost periata de cenzura comunista si tiparita la Harakov, in R.S.S. Ucrainiana, lucrarea fiind foarte rara. In mod cert, cartea se inscria in linia operelor de propaganda, autorul punand pe spinarea regimului tarist toate neinplinirile observate in timp ce realizarile erau atribuite regimului bolsevic. Koestler nu facea nici o referire la foametea din Ucraina si Kuban. La Harakov a intalnit-o pe fosta lui iubita din tinerete, Eva Striker casatorita cu fizicianul Alexander Weissberg. In discutiile avute, acestia si-au justificat pozitiile filostaliniste prin frica de contrarevolutie ! Justificari penibile, evident.
In 1944, drumul catre Damasc fiind depasit, el avea sa descrie in mod tulburator experienta petrecuta la Harakov “Am petrecut iarna dintre 1932-33 mai ales la Harakov, pe atunci, capitala Ucrainei. A fost o iarna catastrofala dupa primul val de colectivizare a pamantului; taranii isi ucisesera vitele, arsesera sau ascunsesera recoltele si acum mureau de de foame si de tifos; numarul mortilor doar in Ucraina era estimat la doua milioane de oameni. Sa calatoresti pe la tara era ca si cum ai fi trecut prin furcile caudine; in dreptul fiecarei gari se aflau cozi cu tarani care cerseau, cu mainile si picioarele umflate, femeile tinand in dreptul vagoanelor copii oribili cu capete care se clatinau, cu membre tepene, burti umflate. Pentru o paine puteai primi batiste brodate cu motive ucrainiene, costume nationale sau cuverturi; strainii puteau sa se culce practic cu orice fata, cu exceptia membrilor de partid pentru o pereche de pantofi sau ciorapi. Sub fereastra camerei mele de hotel cortegii funerare treceau toata ziua. Aprovizionarea cu electricitate a Harakovului se intrerupsese; orasul nu mai avea lumina iar tramvaiele functionau doar o ora si ceva pentru a-i duce pe muncitori la fabricile lor. In oras nu exista petrol sau benzina iar iarna era destul de grea chiar si pentru Ucraina, cu temperaturi de -30 de grade. Viata parea ca se apropie de sfarsit, intreaga masinarie parand a fi in pragul colapsului.” Intr-un alt paragraf Koestler defineste rolul presei sovietice in a nu informa populatia despre cele ce se intampla in propria tara (realitate pe care am trait-o si noi) “in presa sovietica nu a aparut nici cea mai mica aluzie fata de conditiile reale, chiar cea din Ucraina. In fiecare dimineata citeam ziarul Kommunist din Harakov si aflam despe cifrele planului indeplinite si depasite, despre competitii intre brigazile de soc ale diverselor fabrici, competitii ale Stindardului Rosu, noi combinate gigantice din Urali si tot asa; fotografiile erau fie ale unor tineri intotdeauna razand cu un stindard in maini fie cu niste batrani pitoresti din Uzbekistan, zambind intotdeauna, invatand alfabetul. Nici un cuvat despre foametea locala, epidemiile si moarte unor sate intregi; nu era pomenit nici faptul ca in Harakov nu era curent electric. Aceasta situatie iti producea senzatia de vis ireal; ziarele pareau a scrie despre o alta tara care nu avea nimic a face cu viata de zi cu zi pe care o traiam.”
Acest lung voiaj a avut asupra lui Koestler cam aceleasi efecte precum asupra lui Panait Istrati cu doar sase-sapte ani inainte. In trenul care-l ducea inapoi in Europa s-a apucat sa scrie o piesa de teatru in care prezenta natura utopiei iar dupa doi ani planuia sa scrie o carte pentru copii in care sa demaste iluziile comunismului! Ceea ce l-a facut sa renunte si formal la calitatea de membru de partid a fost expulzarea Evei Striker din URSS in septembrie 1937. Cei doi s-au reintalnit la Londra unde Eva Striker i-a povestit despre arestarea sa, cele 18 luni petrecute in celula, interogatoriile la care a fost supusa pentru a recunoaste, nici mai mult nici mai putin, o presupusa tentativa de a-l ucide pe Stalin! In cadrul a ceea ce este cunoscut drept Marea Teroare URSS era maturata de astfel de procese absurde dar foarte expeditive. “In total, de pe 1 octombrie 1936 pana pe 1 noiembrie 1938 au fos arestate 1.565.000 de persoane dintre care 668.305 au fost executate si 668.558 trimise in Gulag. Si aceste cifre sunt subestimate, numarul executiilor depasind in realitate cifra de 700.000.” Relatarile amicei sale au constituit o sursa importanta pentru scrierea romanului Intuneric la amiaza. La inceputul razboiului civil spaniol, in 1936, Koestler a avut chiar curajul sa viziteze cartierul general al taberei nationaliste din Sevillia, in calitate de corespondent de razboi pentru publicatia londoneza News Chronicle ceea ce era cat pe ce sa-i fie fatal caci a fost recunoscut de un alt corespondent german. Revenit in Franta a scris cartea Testament spaniol. Anul urmator a revenit in Spania, cea mai mediatizata tara din lume in acei ani. A doua oara nu a mai avut acelasi noroc si a fost facut prizonier de nationalisti care l-au internat intr-una din inchisorile franchite de mare siguranta. A fost condamnat la moarte fiind considerat spion comunist (cea ce nu era departe de adevar, de altfel, caci renuntarea sa oficiala la apartenenta la Partidul Comunist German dateaza din anul 1938 insa nationalistii, oameni practici, au ales un schimb de prizonieri cu tabara republicana, sotia unuia din asii aviatiei nationaliste fiind moneda de schimb. Din februarie pana in iunie 1937 a trait zilnic sub spectrul unei inevitabile executii.
(Va urma)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu