Pe culmile penibilului: epistolar Romain Rolland

Scriitorul francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1915, chiar dacă s-a lăsat mai greu cucerit de măreţia construirii socialismului într-o singură ţara şi ulterior în întreaga lume, atunci când a luat decizia de a susţine cauza stalinistă a făcut-o din tot sufletul, depăşind orice urmă de raţiune şi moderaţie. Astfel încât, după vizita sa în URSS din iunie-iulie 1935, aureolată de două ore de tainice discuţii private cu însuşi Stalin, ceea ce automat l-a propulsat în vârful ierarhiei amicilor URSS (care, de obicei fiind mult mai mărunţi decât Rolland nu beneficiau decât, în cel mai bun caz, de întâlniri cu nomenklatuşiti de rang secund) Rolland s-a apucat să-i scrie chiar lui Stalin. Prima dintre scrisori se pare că s-a pierdut sau nu a fost băgată în seama de Stalin deopotrivă ce Rolland, informat de Buharin, îl roagă pe dictatorul sovietic să facă cercetări pentru a vedea dacă a primit-o sau nu, ca şi cum Stalin nu avea altceva mai bun de făcut. Rolland ameninţă că va face chiar o reclamaţie la poşta din Montreux unde locuia în acel moment şi-l întreabă pe Stalin dacă era de acord cu publicarea unui articol în care să redea discuţia dintre ei din 28 iunie 1935. Rolland era chipurile supus presiunilor amicilor URSS de a dezvălui câte ceva din înţelepciunea părintelui popoarelor sovietice. Rolland îşi încheie scrisoarea destul de eliptică cu banalele urări de sănătate. Următoarea scrisoare a fost scrisa la 27 decembrie 1935 şi nu a fost încredinţată poştei pentru că „deja vi-am scris două scrisori şi nu am primit nici un răspuns ceea ce mă face să cred că plicurile nu ajung la dumneavoastră” ci unui funcţionar sovietic de rang înalt aflat în trecere prin Elveţia, probabil trimis special pentru a menţine contactul cu scriitorul francez. Conţinutul acesteia deja este mult mai interesant căci relevă atmosfera epocii din Franţa „Vă aduceţi aminte că în timpul întrevederii pe care aţi avut amabilitatea să mi-o acordaţi, am insistat asupra gravelor neînţelegeri existente în opinia publică occidentală datorită lipsei totale de informaţii exacte despre URSS chiar şi din partea prietenilor dar şi de imposibilitatea de a răspunde acuzelor adresate acesteia. Mi-aţi spus < cu siguranţă, prietenii noştri din Occident sunt prost informaţi asupra motivelor care determină acţiunile guvernului sovietic şi dacă nu ştiu ce să răspundă duşmanilor noştri, aceasta înseamnă că prietenii noştri nu ştiu să se înarmeze la fel de bine precum duşmanii noştri. Aceasta înseamnă că nici noi nu-i informăm şi nu-i înarmăm pe prietenii noştri. Vom încerca să corectam aceasta> Şi, mai încolo, aţi spus ” Lăsând la o parte înduioşătoarea observaţie că şi Stalin avea aparent interogaţii şi dubii metafizice, Rolland continuă „Dragă tovarăşe, au trecut de când aţi spus aceste cuvinte cinci luni. Nu s-a făcut nimic pentru a se corecta aceasta şi pentru a reacţiona. Iar răul continuă să crească. Nu vă imaginaţi cantitatea şi gravitatea întrebărilor cu care suntem asaltaţi zilnic noi, prietenii URSS. Ar fi o greşeală periculoasă să le subestimam şi să ne convingem că dacă nu răspundem la ele, vor cădea în uitare. Nimic nu se uită, totul se acumulează şi asta va sfârşi prin a forma o infecţie care îi va afecta pe simpatizanţi, chiar pe cei care par foarte atraşi de URSS. De cinci luni de zile observ o dezamăgire crescândă a multor intelectuali francezi, a corpului profesoral, a învăţătorilor, a micilor burghezi oneşti pe care reuşisem să-i câştigăm de partea URSS. Ei sunt neliniştiţi şi dezorientaţi pentru că nu găsesc răspunsuri la multe din întrebările neliniştitoare şi zvonurile calomniatoare împotriva URSS. Iar noi când suntem întrebaţi cu nerăbdare, nu putem să-i liniştim decât prin convingerile noastre personale - (ceea ce este insuficient pentru a-i convinge pe alţii)- şi nu prin informaţii precise şi sigure.” Rolland continuă epistola enumerând opt cazuri punctuale care zdruncinau în acea perioadă percepţia francezilor faţa de URSS. El nu este critic faţă de nenumăratele acte vexatorii şi criminale (dintre care este enumerată şi trimiterea în Gulag a fiului lui Trotky, profesor la o şcoală tehnică din Moscova şi care nu făcuse politică - în mod evident, nu mai avea să se întoarcă de acolo viu) ale sistemului sovietic pe care-l patrona şi dirija Stalin ci pe neputinţa pro-sovieticilor de a le combate, indiferent dacă erau reale sau nu (nu aceasta era problema). Şi datorită acelor probleme, Rolland constata că mulţi oameni viteji abandonau lupta comuna pentru apărarea URSS, raliindu-se unor alte diverse grupări, din ce în ce mai numeroase, care chiar dacă luptau împotriva fascismului reacţionar, atacau în acelaşi timp politica URSS. „Peste ocean, ziarele din Statele Unite şi din America de Sud sunt aproape în totalitate câştigate de partea opoziţiei anarhiste sau troţkyiste. Este de neconceput să-i lăsăm în pace fără a reacţiona energic.”(!- n.m.) Poate şi din şiretenie, pentru a-şi exagera rolul şi importanţa în această luptă, poate pentru a obţine resurse financiare mai însemnate, Rolland exagerează importanţa diverselor tabere anticomuniste. In fond, Rolland apela la o tactică binecunoscută. “Duşmanii URSS sunt incomparabil mai bine organizaţi şi înarmaţi. Ei deţin informaţii din toate sursele, au o presă numeroasă, scriitori de valoare, mii de modalităţi de a interveni. Noi, prietenii voştri, suntem complet dezarmaţi şi abandonaţi>” Supremul orgoliu al scriitorului aflat ori în vizită la Conducătorul comunist ori prin intermediul corespondenţei este acela de a-i da sfaturi. Peste patru decenii Sartre va bea cu Castro în Cuba şi va cunoaşte aceeaşi voluptoasă senzaţie de putere. Scriitorul se trage de şireturi cu mai marii lumii, nu este cumva acesta supremul orgoliu al înlocuitorului Demiurgului pe Pământ? Rolland îi dă sfatul lui Stalin de a înfiinţa la Paris un centru permanent de informaţii. În mod rizibil, este evident că Rolland habar nu avea despre gradul avansat de infiltrare a societăţii franceze de către agenţi secreţi sovietici ai unor astfel de centre de informare.

Scrisoarea din 18 martie 1937 este în fapt o pledoarie pentru Buharin, protagonistul celui de al treilea mare proces de la Moscova, procese care au făcut senzaţie în epocă şi, pe lângă această senzaţie vestică, aproximativ un milion de victime. „Al treilea mare proces a fost consacrat Blocului celor de dreapta şi troţkistilor. Pe banca infamiei se aflau trei membri ai Politbiroului lui Lenin: Buharin, fost redactor şef al ziarului Pravda şi al Izvestia, Rîkov şi Krestinski, fost comisar adjunct la Afacerile Străine. Li se alătură Cristian Racovski (…) În total 21 de inculpaţi, acuzaţi în bloc de conspiraţie antisovietică, de aspiraţii capitaliste, de sabotaj şi spionaj încă de la sfârşitul anilor’20 cu complicitatea lui Iagoda”. În afară de trei (care au murit ulterior în Gulag) toţi ceilalţi au fost executaţi. Printre cei trei nu se afla şi Buharin. Expeditivul procesul s-a desfăşurat între 2-3 martie 1938, Buharin fiind arestat la 27 februarie 1937 (!). Rolland îi scria lui Stalin „În ajunul procesului împotriva lui Buharin şi fără a contesta nicicum acuzele aduse împotriva lui, fac apel la înaltul dumneavoastră spirit de umanitate şi înţelegere faţă de interesele superioare ale URSS. O inteligenţă precum cea a lui Buharin este o bogăţie pentru ţara lui; ea poate şi trebuie păstrată pentru beneficiul ştiinţelor şi gândirii sovietice. Dacă ea a eşuat într-o maniera vinovată în vreo ideologie detestabilă, atunci aceste ideologii trebuie pedepsite cruţând omul de ştiinţă, sedus de ele care, recunoscând faptul şi regretându-l ar putea ajuta la demascarea şi combaterea energică a duşmanului.” Scriitorul francez menţionează şi prietenia care-i lega pe Gorki şi Buharin. Scriitorul francez îşi continuă pledoaria rugându-l pe Stalin ca în numele lui Gorki să-l graţieze pe Buharin. Umilitoarea scrisoare se încheie cu un apel la generozitatea lui Stalin. Care nu a fost deloc impresionat de lamentările patetice şi penibile ale lui Rolland.

În scrisoarea din 4 august 1937 Rolland intervine iară (sau, cel puţin, aşa credea el) pe lângă Stalin pentru un alt cunoscut arestat, e drept, de o importanţa mult mai mică, Alexandr Arossev (1890-1938), scriitor, preşedintele Societăţii pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (VOKS) şi care l-a însoţit pe Rolland de-a lungul sejurului său sovietic din 1935. Urmând tiparele Marii Terori, Arossev a fost arestat împreuna cu soţia căci „Teroarea distruge legătura socială, incitând soţiile să-şi denunţe soţii, copiii să-şi renege părinţii, vecinii şi colegii să se suspecteze unii pe alţii.” Probabil că Arrosevna nu-l denunţase pe Arrosev! Ce îi scria Rolland lui Stalin despre Arrosev? „De mai mulţi ani de când am avut întâlniri frecvente şi schimburi de scrisori, a demonstrat faţă de dumneavoastră o fidelitate şi un ataşament absolut. Nici un cuvânt de rezervă sau de neîncredere. Vorbea despre dumneavoastră cu afecţiune şi mândrie.” Îşi încheie scrisoarea amintindu-i lui Stalin că soţii Aroseff aveau copii, cel mai mic de doar trei ani, rămaşi fără părinţi la Moscova. Cum se putea sfârşi epistola decât cu „vă rog să primiţi, dragă tovarăşe Stalin, fidelul meu devotament.”

Dacă intervenţiile sale pentru Buharin şi Arossev nu au avut nici un efect, cea pentru un celebru cercetător leningrădean, microbiologistul, imunologul şi epidemiologul Oskar Hartokh ( 1881- 1942) s-au dovedit a fi mai încununate de succes căci Hartokh, arestat la 2 august 1937, a fost în cele din urmă, după intervenţia lui Rolland dar şi a altor personalităţi sovietice, eliberat la 20 mai 1938. Rolland îi scrie lui Stalin că garantează loialitatea şi dezinteresul absolut într-ale politicii ale doctorului Hartokh. Însă cum nimic nu era sigur în lumea edificată de clasa muncitoare dirijată de Stalin, nici viaţa lui Oskar Hartokh nu avea să se încheie în mod natural, el fiind arestat la 31 mai 1941 în Leningrad sub acuzaţia de a fi spion german, fiind executat în plin asediu german, la 25 decembrie 1942. Acelaşi doctor refuzase cu mai mulţi ani în urmă o slujbă în Germania pentru a reveni în patria sovietelor! (după cum o mărturiseşte Rolland). Nu ştim dacă acestor scrisori către Stalin i-au urmat altele. Romain Rolland s-a retras în 1937 în mica localitate Vezelay din Bourgogne, părăsind Elveţia, trăindu-şi aici ultima parte a vieţii. În 1940 Vezelay s-a aflat în teritoriul francez ocupat direct de germani. Rolland a murit la 78 de ani, la 30 decembrie 1944, ultimii săi ani fiind marcaţi de solitudine rece. Oare a avut regrete pentru implicarea sa în sprijinirea stalinismului?